Încă de la înfiinţarea instituţiei bisericii, vorbitorul trebuia să se facă înţeles şi ascultat de către auditoriu. Se simţea, încă de atunci, nevoia unei voci mai penetrante şi a unei soluţii care îi permitea sunetului să fie mai puternic, odată cu creşterea numărului de ascultători.
În timp, unul din motivele construirii unui aşezământ închis, a fost şi necesitatea de a nu mai fi perturbată predica de către sunetele externe. Astfel, odată cu creşterea mărimii lăcaşelor de cult s-a impus şi implementarea unor soluţii arhitecturale ce permiteau propagarea, amplificarea şi reverberarea sunetului vorbitorului. Aşa au apărut tavanul boltit, absidele rotunjite, turla cu cupola în faţa soleei şi, ulterior, altarul deschis ce permitea vorbitorului să fie auzit şi din acel loc.
foto: Biserica si Centrul de educare Ceptura de jos