Amplificarea electronică – ajutorul de care era nevoie

La sfârşitul secolului 19, Thomas Alva Edison pune bazele electricii, inventând ulprotest-campeni-parintele-cristian-motora-1terior şi gramofonul, urmând ca, în 1906, Lee DeForest să inoveze tubul triodă ce stă la baza amplificatorului audio. Printre multiplele sale aplicaţii se numără şi sonorizarea bisericilor, o invenţie parcă aşteptată, în special de mănăstirile şi marile catedrale. Până la apariţia tranzistorului în 1948, s-au folosit amplificatoare cu lămpi, care necesitau, deseori, personal calificat în menţinerea şi utilizarea acestora.
 Problema acusticii naturale a bisericilor s-a pus pană în momentul cand electronica audio şi-a spus cuvântul. În prezent, asistentul vocii preotului, amplificatorul modern, se reglează automat, captează din mai multe zone acustice, cu raze de până la 20 de metri, reglate individual. Acesta este capabil să amplifice diferenţial în interioru şi exteriorul bisericii şi de multe ori dă o mână de ajutor trăgând clopotele sau bătând toaca, atunci când vremea nu e prielnică sau nu există destul personal.
Odată cu implementarea noilor sisteme de amplificare, vechile soluţii acustice arhitecturale nu au venit în ajutor ci, din contră, au îngreunat sonorizarea electronică: ecoul natural al încăperilor face ca pragul de microfonie să crească. Microfonia este fenomenul ce apare atunci când semnalul emis de difuzor este captat în buclă şi reamplificat, rezultatul fiind un ţiuit de diferite intensităţi şi o amplificare scăzută. Acest prag al microfoniei poate fi îmbunătăţit numai prin reglaje specifice, aceasta fiind şi cauza pentru care în domeniul sonorizării bisericilor activează puţine firme.

Privacy Preference Center